Această generație

Iar am ales greşit? Iar s-a colorat România în roşu şi noi dăm vina pe ruşi. Iar au votat săracii şi-au câştigat corupții, birocrații, comuniştii, sistemul…etc? De ce, cu toate eforturile luptei împotriva celor de mai sus, tot ei câştigă? Oare nu cumva pentru că se luptă împotriva efectelor şi nu împotriva cauzelor? Sau doar pentru că sunt prea mulți, mult prea mulți, se luptă împotriva unei generații întregi. Şi ce face diferită această generație de neclătinat din poziția ei? Simplu, aproape cincizeci de ani de comunism adânc înşurubat în toată ființa celui care a trăit acele vremuri. Başca cincisprerece dintre ei, într-o dictatură.

Ce alternativă au avut românii care n-au fugit din țară în ce priveşte educația democrației? Ce alternativă au avut românii la „bunul întregului popor”? Mă uit astăzi la „elitele” şi „formatorii de opinie” care condamnă vehement clasa politică pentru derapaje majore de la criteriul integrității, dar îşi argumentează opoziția cu derapaje la fel de majore de la principii democratice. Democrația se învață, aşa-i, dar mentalitățile se schimbă greu, dincolo de manuale şi de legi şi de cartă a drepturilor şi de declarații universale și uneori reflexe spasmodice antidemocratice ies la iveală de la cei de la care te aștepți că au cel puțin o minimă cultură a separării puterilor în stat. Opoziția față de comunism a îmbrăcat diverse forme, cronologic de la cele violente, directe, armate, la forme subtile, artistice, culturale. Rând pe rând au fost eliminați din societate aproape toți cei care aveau „defecte” de gândire, care nu se aliniau doctrinei de stat şi mai ales, de partid. Şi-atunci, făcând o analogie cu teoria evoluționistă a lui Darwin, „materialul genetic” a rămas limitat, în societatea românească propagându-se doar acele idei, concepte, teorii şi mentalități emise de supravițuitori adaptați condițiilor de viață şi mediu. De unde să răsară în România „liberalism” și „democrație”, decât de la cei care l-au trăit efectiv „afară”, veniți ulterior „să ne ia țara”. De la Rațiu, Câmpeanu, „soroşi” şi alții asemenea, pe care i-am respins vehement pentru că „n-au mâncat salam cu soia”. Aveam democrație originală.

L-am împuşcat pe Ceauşescu și-am lăsat o generație fără tătuc, obișnuită să privească în sus la ”indicațiile prețioase”. În schimb, l-am împuşcat pe Ceauşescu lăsând neatins un întreg aparat de stat ascuns în spatele refuzului de a aplica Punctul 8 al Proclamației de la Timişoara. Şi-atunci? Ce ne-a mai rămas? Cine să facă politică democratică în România? Cine să elaboreze legi bazate pe principii democratice, în spiritul respectării drepturilor omului când toți au studiat ba la Ştefan Gheorghiu, ba la Moscova? Şi-acum, când ni s-a mai dat o şansă, aceea de a fi în UE, am vrea, dacă se poate, bunăstarea, salariile şi drepturile cetățenilor statelor membre. Dar vrem totuşi să ne păstrăm tradiția de a ne bate copiii şi nevasta, de a depăși coloana de proști de la semafor, blocând intersecția, de a asculta muzica tare că aşa vrea muşchi mei, de a da ciubuc oriunde pentru a fi tratat cu prioritate, etc, etc şi alte zece etc-uri. Şi dacă români de-ai noştri, şcoliți şi educați aici sau afară, vin în țară cu o altă viziune asupra felului cum trebuie să meargă lucrurile, îi scuipăm ca acum 27 de ani acuzându-i că sunt vânduți străinilor.

Aşa cum am mai zis, mai trebuie să treacă timp pentru a se schimba ceva, căci dacă se schimba până acum, n-am fi aici uitându-ne cum scade populația din cauza migrației celor tineri, cei care nu au trăit comunismul pe de-a întregul, lăsând în urmă o generație de români care n-a făcut decât să se adapteze darwinistic la condițiile de viață şi mediu. Iar eu, dac-ar fi să plec, n-aş pleca pentru că săracie, corupție, birocrație, comunişti, politică, sistem judiciar, ci pentru că … această generație. Și nici măcar nu e vina ei.

Reclame