Alo..Domnu’ cu sifilis!

Instituția anticorupției a fost mult timp un deziderat considerat de neatins, o demagogie în gura politicienilor care pe de-o parte clamau acest deziderat, iar pe de altă parte băgau adânc mâna în visteria publică. Uşor, uşor, mecanismele par să se fi pus în mişcare atunci când au țintit nivelul cel mai de sus în ce priveşte funcția persoanei judecate şi condamnate în urma unei anchete DNA (un fost prim-ministru), culminând cu începerea urmăririi penale a prim-ministrului aflat în funcție la momentul respectiv.

De unde îşi trage DNA-ul această putere? De ce le e tuturor teamă, mai mult sau mai puțin exprimată, de posibilitatea de a intra „în vizorul” DNA?
Cu uşurință am putea rezuma grosso-modo că aplicarea legii, instituirea statului de drept şi conştientizarea comiterii unor fapte ilegale, sunt principalii factorii care determină teama de DNA. Dar aceasta e o abordare limitată, acceptată de cei care poartă ochelari de cal, îndoctrinați de conceptul „statului de drept” promovat cu ostentație de personaje obscure, de genul celor dovedite ulterior că habar n-au cu ce se mănâncă instituția justiției (vezi Guseth).

Puterea DNA derivă din posibilitatea acesteia de a te supune linşajului public. Forma în care ajungi ca societatea să asocieze numele tău cu DNA în cadrul aceleiaşi fraze poate fi diversă, de la aparația numelui tău într-un comunicat, fără să ți se aducă vreo acuzație, până la trecerea „chinuită” printre microfoanele jurnaliştilor comasați ciorchine în fața singurei (nu-i aşa!?) ieşiri din sediul DNA, cu sau fără cătușe. Din acest moment nimic nu mai are valoare. Rahatul cu care ai fost împroșcat are același miros chiar dacă meritai sau nu. Ulterior, pe surse, apar în media aspecte din ancheta ce-ar fi trebuit să fie confidențială. Ca și cum ai aștepta pe hol la spital și-ar ieşi asistenta strigând la tine din capătul celălalt: Domnu’ cu sifilis! Domnu’ cu sifilis! Da, da…dumneavoastră. Vă așteaptă domnu’ doctor. Mai contează că în cabinet se scuză că v-a confundat?

Degeaba avocații clamează dreptul la prezumția de nevinovăție. Acesta e terfelit în fel și chip în primul rând de cei meniți să-l apere. Putem presupune că societatea, civilă sau nu, este insuficient educată în a apăra valorile democației.
Dar nu este așa. Societatății civile educate îi place să vadă curgând sânge albastru pe cât de ipocrită este atunci când critică opțiunea „prostimii” de a urmări emisiuni cu şoc şi groază.

Si mai este o nuanță care întărește puterea DNA. Faptul că odată ce te-a băgat în cabinet, nu trebuie nici să se scuze că te-a confundat, intenționat sau nu, cu bolnvaul de sifilis.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s