AHHHHHHHH….

Cum poţi să scrii un ţipăt…un urlet? E a zecesprezecea oară când citesc despre atitudinea „dascălilor” din sistemul de învăţământ cu privire la dreptul de exprimare, dreptul la opinie sau dreptul de a alege.

Deunăzi,o fetiţă de 11 ani din Valu lui Traian, Constanţa, a fost trimisă acasă de directoarea şcolii pentru că avea floricele pe fustă (nu popcorn, floricele desenate), iar regulamentul spune că fustele elevelor trebuie să fie negre, fără niciun model. Apoi, i-a spus fetei că e „nesimţită”. Oare ce vârstă are directoarea? Iată imaginile pe Digi24.

Oamenii aceştia, cu pretenţii de formatori, ne clădesc viitorul. Vom şti cum va arăta România peste 20 de ani, uitându-ne doar la cum ne sunt educaţi copiii.

„O buna educație cere ca educatorul să inspire elevului stimă și respect, și nu se poate ajunge la aceasta prin nimicirea individualității elevilor și prin asuprirea stimei de sine” Samuel Smiles

Nu! Copiilor noştri li se transmite că n-au voie să fie ei însăşi, n-au dreptul la personalitate, n-au dreptul de a-şi alege nici măcar hainele în care se simt bine, care îi avantajează, sau pe care şi le permit.

Am dat vina pe Ceaşescu pentru restricţiile de dinainte de 1989 şi n-am văzut că în jurul nostru sunt mii, sute de mii, milioane de Ceauşescu.

Iar voi, părinţi şi profesori, cei care cereţi uniforme pentru copii, n-aţi vrea să purtaţi VOI nişte uniforme toată viaţa, dacă se poate unele gri, n-aţi vrea să vă stabilească cineva cum să vă aranjaţi părul sau freza, n-aţi vrea cumva ca cineva să vă impună ce şi cât vorbiţi, iar dacă s-ar putea, ce şi cât să gândiţi?

Anunțuri

Un gând despre „AHHHHHHHH….

  1. Pingback: Şase…sistemul! | Goise Muran

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s